O sa va intrebati de ce m-am hotarat sa mai iau pe mine insumi la forfecat, cand teoretic vorbind trebuia sa am grija de altii. Intrebati-va, nici eu nu pot sa dau raspunsul, desi as fi putut incropi o argumentatie de genul: obiectivitate, egalitate, fraternitate. Nu cred ca e vorba de asa ceva. M-am gandit ca e cazul sa inchei socotelile cu mine insumi, cel care niciodata nu se mai intelege, dupa ce poeziile sale sunt deja postate, cel care, pentru a fi altfel decat Cohen este gata sa isi argumenteze himerele si sa isi dezvaluie partile intunecoase, atat cat poate traduce in cuvinte pornirile.

Bogdan Geana este unul dintre mai vecii autori de pe www.poezie.ro, scriind mult si de cele mai multe ori batand apa in piua in jurul unor toposuri deja consacrate: dragoste, ceva social, sonet, parodii, toate invelite intr-o glazura nu atat de postmodernista precum s-ar crede. De cele mai multe ori post-modernismul nu este decat un pretext pentru a-si asuma o doza mai mare de libertate in ceea ce scrie. De multe ori, privindu-i poemele ma intreb cum ar fi aratat ele mult mai sublimate, pana la raschetarea carnii suplimentarii careia unii ii zic tesut adipos iar altii tumora. ”Cenaclu de poezie” este unul dintre mai vechile poeme ale lui Geana, in care, narativitatea isi spune cuvantul.
”cineva scrisese o poezie despre orgasm
și mă gîndeam la cîte lucruri începuseră deja să ni se întîmple
în secolul ăsta, mi-a trecut prin minte semnificația ezoterică a cutiei
cu bomboane la almodovar
și la linsul pe degete,
mi-am amintit de declarațiile tale de iubire din somn…

cineva a citit o poezie despre orgasm și despre gustul dulce amar
al secrețiilor noastre la un tîrg ilegal
și nimeni nu suspinase prenupțial, nimeni nu gemuse teleghidat,
nici lumînările din sfeșnic nu îndrăzneau a se stinge, nu cădea curentul,
nu mi se descheiau șireturile
zîmbeam pur și simplu…”
O simpla prezentare de cenaclu literar, la care autorul a luat parte, pe vremuri, si o perversa ingemanare intre singuratatea din mijlocul unor voci care nu ii spun nimic si fiinta draga se constituie in ceea ce este ”Cenaclu de poezie”.
”cineva a gîndit o poezie despre orgasm, cu tine albastră,
cu tine mov, călcată de tramvaie livide așa cum stăteai picior peste picior,
cu viori ieftinuțe scîrțîind rap lasciv,
mi se făcuse teamă de iarnă și de blesteme inocente,
de berze și de circuite imperfecte,
mi se făcuse dor de tine…”
Constient de efemeritatea creatiei tale, si pe undeva marcat de tracul debutului pe site Geana apeleaza la clisee repetate obstinat in cele trei strofe. Poezia nu straluceste si singurul lucru care o tine in viata este antinomia dintre „cineva-tine” si eventual proiectia ideatica a posibilului in realitate, topos drag autorului. Culmea farselor literare este ca la ora aceea prietena autorului se numea Cristina, iar poemul este dedicat lui V, cea care, ideatic vorbind preia intreaga imagistica. Lucru scuzabil dealtfel, zic eu. Evenimentul in sine, chiar s-a petrecut, a existat un astfel de cenaclu, ba mai mult a existat chiar o domnisoara cu nenumarate acnee si dioptrii si par despicat si rar care citea despre orgasm si erectii si secretii pe fata danseia, iar unul dintre cei care il privea uimit pe contemplativul Cartarescu era autorul insusi. Pana la capat, Mircea Cartarescu a ascultat cu atentie si nu a spus nimic, lucru ce ar trebui sa ne faca sa credem ori ca i-a placut, ori ca domnisorica studenta nu era la prima abatere, ori ca… Am deviat. ”Felul doi de a iubi Romania” este iarasi un poem cu ecuatie, in care, nesiguranta de inceput il face pe Geana sa pastreze circularitatea strofelor si sa graviteze in jurul unei singure idei: apocalipsa nationalista. Regasesc un trop neasteptati:
”numai sa stiu ca femeia romana va fi ultimul sex
frumos descoperit dupa apocalipsa.”;

si un final cu poanta:

”imi iubesc tara, sunt in stare
sa votez numai presedinti din benin si din botswana,
sa mizgalesc toate afisele electorale
cu rictusul bonom al ginditorului de pe colac
sau al clonei de cuza livrat la cheie
numai sa stiu ca ,presedintele roman de stat
va fi ultimul presedinte din benin si din botswana.”

Exista in lirica lui Geana un cinism de cele mai multe ori gratuit, care deruteaza si deviaza profundul, acest lucru avand loc si in poemul cu pricina. Intentia autorului este de a sugera si nu de a impune, in consecinta, trimiteri exista dar nu si monografii, doar toate poemele sale avand dreptul sa se constituie in monografie. Un anumit nivel de cultura serveste cititorul in mult dorita sa reconstituire, in caz contrar insa, autorul are grija sa isi aigure accesibilitatea prin interventia banalului, a faptului optic sau a absurdului volitional. Citindu-i poemele de multe ori imi spun ca dincolo de REM nimic nu mai conteaza, e ca si cum as citi teste psihologice, din care in cele din urma nu va reiesi decat acelasi lucru: autorul are o problema cu propriile sale nelinisti.

Mare parte din poemele vechi sunt dedicate aceleiasi persoane, V., si au la baza acelasi procedeu anterior descris: circularitate, accesibilitate ideatica, putini tropi, multa vizualitate, cinism si poanta. Spre sfarsitul acestei perioade Geana incearca sa rupe „propriul sau canon” iar din pacate acest lucru nu se poate intampla fara accidente de munca. Un exemplu este impropriu numita: ”Moto din Ishiro Yamamotto”, poem ratat, idee ratata, salvare din calea camasii de forta venind cel mult din directia moto-ului: ”celui care brusc se va gandi la Eugen Ionescu”:

”motto:Periajul dintilor dupa fiecare masa cu pasta de dinti Aquafresh determina o protectie activa a dintilor si gingiilor intregii familii iar gustul sau mentolat excelent va ofera o respiratie proaspata si sanatoasa.
AQUAFRESH – Fresh 'n' minty

astazi am citit un motto din
ishiro yamamotto
care zice cam asa:
juma de om - o sanda
un om adevarat – doua sandale
si tot n-are ce face in
ploaie.”

Recitind acest poem stau si ma intreb daca nu cumva autorul avea vreun contract cu AQUAFRESH si incerca in felul acesta sa isi camufleze banii negri. Sfarsitul agoniei poetice din saga cautarii ma duce la un poem intitulat: ”#62 Boem”, titlu care autorului nu ii mai aduce aminte de nimic. Aceleasi recuzite, repetitia obstinata a lui „ultra” sub diverse prezentari, cateva anacronisme, absurd atat cat sa nu devina deranjant si o rima jucausa, care ma face intr-adevar sa simt invitatia vacantei:

”am facut ultracrocodil de nisip,
ultrafalusuri si ultracastele din milutz
cu tzigle din scoici aratind mistocut”

Indiscutabil, prezenta modelului Cartarescu este nelipsita si in egala masura predomina nostalgia, si gluma. Ati citit un poem despre singuratate si despre ”wishfull thinking”, in acea nota optimista care ii face cinste oricarui sinucigas lipsit de patetism:

”tu insa n-ai venit, m-ai vazut precis prin satelit
cum ma jucam in nisip cu fetitele
care, spre lauda si cinstea lor
au incercat sa imi rezolve
problema de amor”
Cat despre sincritatea acestui optimist, Geana ne minte inca o data, iar lexicul il ajuta in stratagemele sale: ”au incercat sa imi rezolve problema de amor”.

”Nu ma costa nimic” este unul dintre acele poeme care nu l-ar fi costat nimic pe Geana daca nu le-ar fi postat, lung, vrand sa spuna totul si nespunand pana la urma decat ca precis avea o teribila nevralgie la acea ora, sau diaree, sau probleme financiare, in orice caz, acesta este un exemplu tipic despre cum o indispozitie majora poate produce un poem minor. Alte rateruri din aceasta perioada mai sunt: ”Arc voltaic”, Singuratatea” si multe altele. Cel putin ”Singuratatea” este un poem incropit pe cateva versuri banale de la Brian Ferry, un soi de omagiu adus acestuia:
”loneliness is a waiting room”

”singuratatea e o anticamera
mica,umpluta pina la refuz
cu oameni multi, multi,
cu casti de walkman pe urechi
ascultind ferry, dylan, gounot”

Perioada cu adevarat linistita inseamna pentru Bogdan Geana o constanta in stare, ceva rar, foarte rar pana acum. Tributuri aduse muzicii dragi, cum ar fi ”Vera Lynn”:
”am deja colecția completă:
am aflat cum s-a născut și cum a murit
muzica
la ceas de taină.
am strâns în sfârșit șurubul
din cauza căruia curcubeul dădea cu
vârful său la piranha”

adica un soi de Pink Floyd forever, ”Noi doi si 101 dulai”, o „polita” mai veche platita celor de la Pet Shop Boys pentru al lor ”Suburbia” si multe altele, unde cunoscatorii pot regasi Bob Dylan, Tom Waits, Nick Cave, destul gotic, industrial si heavy metal. Scriitorii preferati pot fi usor identificati si ei: Poe, pe vremuri Cartarescu, Foarta, Dimov, Baudelaire, Sahekespeare, Ginsberg cu taraita, Dylan si inca cativa. Toate acestea sunt conjugate cu viata, cu acele intamplari din „irealitatea imediata”, care, indiferent de semnificatiile pe care le confera Geana ele au intotdeauna un inteles si pentru ceilalti. Forma nu este una comoda, decat in masura in care autorul se hotaraste sa nu rupa formele fixe, iar in cazul sonetelor sale singurul atribut care mai trimite la Bogdan Geana sunt ironiile, cinismul si un anumit fatalism caracteristic. Poemele de dragoste sun crochiuri, sau „short-cut”-uri. Putini tropi si multe imagini. Poezia pentru Bogdan Geana trebuie sa recupereze, din pacate invers ceea ce a despartit-o de proza. Trebuie sa fie imprevizibila, niciodata in forma dar intotdeauna in continut. Trebuie sa fie despre orice, nu exista in conceptia autorului teme predilecte ale poezie, exista insa realizari reusite si esecuri lamentabile. Monografic vorbind toate isi au locul, daca te intereseaza personajul in sine si nu slagarul. E ca in muzica. Iti place Dylan, ca atanor sau Dylan doar in „Lay Lady Lady” sau „Mr. Tambourine Man”, cu coveruri ale unor artisti la moda? Aceasta este, din poemele sale profesiunea de credinta a autorului Geana. Acesta sunt eu, adica acestea sunt himerele mele. Pe ele vreti sa le cunoasteti, in rest, sunt un om obisnuit, care, v-o spun din start, raspicat, nu merit sa fiu citit. Frumosul acela usor digerabil, usor recognoscibil nu mai sunt eu. Acela este deja folclor. Poezia este mai mult de atat, in nici un caz un cal de cursa ci un pur sange. Iubitor de socializare, autorul face totusi distinctia intre agrementul cursei si nobletea paradei. La fel este si cu poezia. O parada de moda prezentata de un bantuit este cu mult mai profunda si mai revelatorie decat o parada de moda cu fotomodele relaxate. Iar in poezie important este jalonul, trimiterea, cel putin in poemul postmodernism. Poate fi perceput ca un obstacol pentru inculti. Asta e! Cum e de inteles ca nu oricine poate fi neurochirug, ar trebui sa ne intre in cap ca nu oricine are vocatie de gunoier.

Tot ceea ce se scrie are o origine comuna si accesibila tuturor, Geana nu scrie nici despre mosia sa de pe luna, nici despre baile in jakuzi in sampanie sau despre puterile sale supranaturale. Foloseste cuvantul in locul ochiului si incearca sa nu apara drept dramatica toata aceasta inlocuire. Incercarile sale sunt ambitiile unui dreptaci de a fi ambidextru, iar restul nu mai este decat interactivitate, mult televizor, multa muzica, carti, fotbal, oameni pe strada, oameni in carciumi, oameni la cenaclu, soapte in urechi, vise, promisiuni si incalcarile acestora. Fiecare text in parte ar putea avea o borna care sa faca referire directa la viata sa: aici mi-am rupt piciorul stang, aici am hotarat sa o castrez pe Norah, aici am ascultat Iron Maiden cu Dickinson vocal o noapte intreaga. Mult egoism in scrierile sale, marea sa greseala fiind ca autorul este de parere ca ne-ar interesa si pe noi toate acestea, de parca ar cunoaste rata audientei la Big Brother. Se poate reconstitui propria noastra existanta pe toposurile poemelor sale? Ceva de genul: aici mi-am rupt piciorul drept, aici am hotarat sa nu mai fumez niciodata, aici am ascultat Nick Cave o noapte intreaga?

Invitatiile lui Bogdan Geana merg intr-un singur sens. Vreti sa il cunoasteti pe autorul „vanatorii sale de himere”, pe redactorul muzical, pe redactorul site-ului www.musiclines.ro, pe rapidistul infocat, pe unul care iubeste de fiecare data iremediabil, pe cel care cand se supara pleaca de pe www.poezie.ro si se intoarce dupa un show in privat cu Radu? Cititi-i poemele! Daca nu va intereseaza omul-Geana, nu faceti imprudenta sa va bagati in asa ceva. E mult prea mult si mult prea oribil. Nu meritati asemenea flagelari. Exista ceara, exista instrumente metalice de tortura, exista birocratie.



Plus si minus:

Minus:
- balciul trimiterilor si lipsa unui conglomerat in poemele mai vechi;
- debarasarea de tropii clasici in poemele mai noi;
- exageratele incriptari si flash-urile muzicale si literare.


Plus:
- balciul trimiterilor si lipsa unui conglomerat in poemele mai vechi;
- debarasarea de tropii clasici in poemele mai noi;
- exageratele incriptari si flash-urile muzicale si literare.