Timpul parcă ţinea cu micul nostru erou, slovele buchisite greoi curgeau din ce în ce mai lin şi parcă însăşi cartea cea mare le făcea tuturor somnul tot mai adânc lăsându-l pe Touk-Touk să citească mai departe, curios până peste urechi de ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare cu Ondar.
>
Deci asta e povestea capcanelor noastre de vise, gândi micul Touk-Touk şi de aceea bătrânii satului au atât de mare grijă de Copacul Vorbitor. Va trebui să văd dacă îl pot face să îmi vorbească şi mie. Căscă lung însă refuză să se lase cuprins de somn şi porni să citească în continuare.

Somnul se strecurase pe nevăzute şi micul Touk-Touk căsca abia reuşind să îşi ţină ochii deschişi. Nu putea dormi, nu trebuia să doarmă. Povestea abia devenea mai interesantă. Şi totuşi trebuia să doarmă, trebuia să viseze, era ultimul somn înainte de cel în care va prinde primul său vis. Şi totuşi oare ce urma să facă Ondar? Ce poveste va mai afla de la bătrânul Narn? Atât de multe întrebări şi somnul acesta care nu îi mai dădea pace. Se căţără pe unul din scaune, pe care îl lipise de locul unde fusese cartea şi cu un ultim efort reuşi să pună cartea cea mare la loc, apoi se cuibări pe blăniţa lui moale de miel şi adormi privind la jarul care abia mai pâlpâia în vatră.
Satul începea treptat să prindă viaţă şi zumzetul vocilor care îşi împărtăşeau visele prinse se împletea cu murmurul care venea purtat de aerul dimineţii dinspre sihăstria Copacilor Îngemănaţi şi care anunţa deja începutul procesiunii care urma să ajungă în sat pentru copiii care vor trece în rândul tinerilor. În uşa scundă care dădea în camera cu masa cea lungă se auzi învârtindu-se o cheie, apoi se deschise cu un scârţâit uşor şi un bărbat de statură impunătoare, deşi avea deja părul aproape cărunt, se strecură aplecat înăuntru. Păşi, privind la copilul care dormea ghemuit, apoi la cartea care stătea răsucită şi se încruntă pentru o clipă.
- Cine a mişcat cartea? gândi el. Touk-Touk doarme lângă ea, dar încă nu are înălţimea necesară să ajungă până sus. Şi totuşi are pe degete praful de arganth care se depune de fiecare dată când cineva citeşte din Cartea Viselor. Touk-Touk trebuie să te trezeşti. În curând vor ajunge călugării care îl însoţesc pe stareţ şi trebuie să te pregătim pentru marea sărbătoare a Alanelor.
Copilul îşi frecă ochii, căscă o dată, se întinse şi apoi spuse cu o voce ușor tremurată:
- Da tată, iartă-mă că am umblat la cartea cea mare, am citit din ea până am adormit.
- Nu ar fi trebuit să citeşti din ea decât după iniţiere. Nu îmi place că te ţii mereu de năstruşnicii şi nu îmi dai ascultare. Du-te acum la mama ta şi pregăteşte-te.
Copilul se ridică, îşi trecu mâna prin părul ciufulit şi o zbughi pe uşă afară. Tatăl privi în urma lui zâmbind. E un copil tare zburdalnic, sunt curios ce îi va prevesti bătrânul stareţ după ce îi va afla visul. Se ridică şi se grăbi să plece să întâmpine alaiul care urma să sosească şi ale cărui incantaţii se auzeau din ce în ce mai aproape.
Nu după mult timp, Touk-Touk aştepta într-una din casele din apropierea Copacului Vorbitor, alături de alţi cinci copii, să fie chemat şi să primească acea înghiţitură din licoarea pe care o preparau călugării. Era îmbrăcat în tunica verde ce aducea cu cea a străjerilor cătunului, cu un laţ pentru prins visele atârnat cu o cataramă de argint de centura din piele de căprioară şi împletit chiar de el, din fâşii subţiri luate din scoarţa unor ramuri ale Copacului Vorbitor.
Deşi nu mai erau vrăjite de Crăiasa Codrilor, ci doar descântate de călugării din Sihăstria Copacilor Îngemănaţi, laţurile îşi păstrau puterea de a prinde în ele visele.
- Poftiţi aici dragii mei, se auzi vocea bătrânului stareţ.
Touk-Touk îşi scoase de la brâu capcana pentru vise şi îşi atinse inima, umerii şi fruntea şi apoi se apropie de bătrân. Se întinse pe vârfuri, deschise gura şi sorbi înghiţitura de lichid verzui. Avea o aroma asemeni mugurilor de brad, amar, dulce şi acrişor, toate în acelaşi timp. O primă senzaţie de răcoare, ca şi cum ar fi alergat printr-un câmp de mentă şi apoi căldura ce începea să i se strecoare prin trup şi ochii pe care îi simţea tot mai somnoroşi, un foşnet întâi stins, apoi tot mai puternic, ca şi cum mii şi mii de frunze se legănau în bătaia vântului. Apucă să îşi lase capcana şi fu prins ca într-un vârtej de frunze simţind cum totul se învârte cu el, devenind el însuşi o mică frunză şi nici nu-şi dădu seama când lunecă pe blăniţele de miel şi adormi.”
- Cred că acum este timpul să adormim și noi.
- Tati, poate atunci când se va trezi, Touk-Touk ne va povesti și nouă visul avut.
- Cu siguranță, dar până atunci, haide să îl lăsăm să viseze și poate visăm și noi ceva frumos. Noapte bună, dragule!
- Noapte bună!