Dimineață de mai

(De ce aripile sunt atât de icarice?!)


Când soarele-nflorea rebel
Câmpii întregi de maci aprinși,
Eternitatea se-ascundea discret
Sub o perdea de cer cochet.

În cor de muzici sibiline
Miresme vii creșteau spre-nalt.
Pe umeri goi, pe ochi și gene
Cădeau imperii de smarald.

Străfulgerat în depărtare,
Sculptat pe cer, un pescăruș
Își profila a lui chemare
De dor de zbor spre neapus.

Tu mă țineai hipnotizat de mână,
Eu... nu credeam că nu e doar un vis:
─ O punte albă de lumină
țesută ─ tainic paradis!