urcă nevăzutul treptele spre tron
înconjurat de îngerii săi —albi
niciunul atins de umbră

ostenit de strigăte
îmi închid ochii
chiar atunci
când răsare soarele

nu înțeleg cum pot
să-și frângă capetele
în fața unui zid
pentru niște aripi,
când poartă
atâta întuneric
sub pleoape