îți scriu din vara
în care am stat cu j. joyce
lecturându-l
cu picioarele în apa cu gheață
până în zori
voind
să adormi pe covoare
încolăcită
să nu ai
decât mâinile mele
privirile mele
și vertebrele
de gips
devenind siamezi
într-o vară și mai toridă
vor porni inundațiile
se vor rupe zăgazurile
vom sta agățați
unul de altul
până când vom deveni
iarbă și arbori
scoși de sub ghețuri
vom citi biblia
până la cartea macabeilor
în cotidian
nu se va mai putea trece decât înapoi
la joshua
oprind mersul smintit al lumii
și soarele pe cer înălțat de două sulițe
,, cât despre mine
/ spuneai
de ajuns îmi este
Casa Domnului”
și ție și altora printre străini
când lucrurile și întâmplările au devenit firești
& nu ne-am mai simțit străini
& nici barbari
& nu am mai condamnat lumea nevolnică
decât printr-un sine superior
ți-am așezat pe chip
pe umeri pe părul nepieptănat
cununa de sânziene împletită
din rugăciunea de lumină a verii eterne
am oprit timpul
ai oprit timpul