Din lutul greu și gândul pământesc,
Eu cern lumina pură, neatinsă,
Cuvintelor le dau un rost ceresc
Și las o torță-n noapte Aprinsă.

Aripilor ce cresc din mândre stări
Le dau un cer întreg să se măsoare,
Pășesc vibrând prin tainice cărări,
Spre idealuri complexe solare.

Sunt portaluri ce ard în trupul meu,
Șapte izvoare de energii curate,
Prin ele curge visul spre mereu,
Trăind din plin o sfântă libertate.

Nu e iluzie și nu e doar un vis,
E idealul care mă inundă,
Când zborul spre înalt mi s-a deschis,
Iar pacea lumii în cuvânt abundă.