Purtăm în ființa noastră mai multe
Feluri de carne precum marea
În sine nenumărate unde.

Un unde al lor, un unde al tău
Și un unde necunoscut care unduind
Deasupra lumini și umbrelor adăugate
Risipesc din reflecții izvoare inunde.

Asemenea, în carnea ochilor cresc
Orizonturi cu care își împodobesc
Alte orizonturi dintr-un amplu
Și nou amalgam zeiesc.

În noi purtăm un ochi în a cărui carne
Unduiesc sirene a căror cântări
Preced valuri ale lumii unde
Carnea devine o margine
Iar chemarea lor malul
Cărnii lor fecunde.