Măicuța-n veri, ce râset nu mai poartă,
Făcea plăcinte-n vatra cea de soare
O amforă cu amintiri mă doare
Tot atârnând de astăzi de-a ei toartă.

Era în sânu-ți, mamă, o ninsoare
Și-acum și iarna-n tine se deșartă
Miroase-a ciob din oala-ți vieții, spartă
Din clipele cu tine să coboare.

Parfum de veci puternic duce vântul
Pictând pe al tău umăr flori de crin,
Eu îmi îndemn spre pacea ta cuvântul.

Și dumnezeului de rost mă-nclin
Ce ține cheia deschizând mormântul...
În plânsul meu îmi plouă-al tău senin.