Când norii plâng,
Când lacul e în ceață,
Mi-aplec capul
pe umerii copilăriei blonde.
Și ea îmi aprinde un soare veșnic,
Îmi ia din spate povara anilor
și-mi încălzește gândurile;
Dar uneori văd lacrimi
și-n ochii copilăriei.
Atunci o iau eu în brațe
și-i cânt
și o mângâi
și-i fac flori,
și soare
și lumină, din cuvinte.