Zorii se trezesc și-ți sorb lumina,
O scânteie ce stinge-al nopții chin,
Ea alungă umbra și suspinul,
Lăsând în urmă un semn divin.

​Îl sap adânc în piatra veche,
Unde timpul nu-l poate atinge deloc,
Un regat tăcut, fără pereche,
Unde vechi iubiri își găsesc un loc.

​Răsună ca un tunet blând și rar,
O căldură ce pe buze s-a aprins,
O flacără ce crește ca un har,
Ca orice cântec de pe lume nins.

​Pe cer încep și stelele să scrie
Grația ta secretă în amurg,
O dâră de foc și poezie,
Ce nu se stinge în anii ce curg.

​Și când lumea în praf o să apună,
Iar coroane de argint vor fi pământ,
Numele tău de aur o să-mi rămână
Să-mi ducă sufletul în cerul sfânt.