gândul tău are forma aerului
învecinând văzduhul de întrebare
taina se coace în necunoașterea adevărului
miezul limitrof se dezvăluie când îți șoptesc nimicuri
pietrele nopții cad în cugetarea ta
sub rostul de tăcere,
ne injectăm în inimi veninul de a iubi
sub interogația mormântului,
înfig în ochiul minții gândurile tale de veci
rostogolite încă pe gura de trai
acolo unde se lichefiază secunda
curgând spre clipa sărutului
copiii din noi se îmbrățișează
cu tot ce ne-a mai rămas virgin,
devenim o singură entitate
ce se joacă printre păpușile somnului
e noapte și timp de a închide ochii
să ne vedem visul