Doar câinii se aud lătrând în noapte
Iar vântul îmi îngână mii de șoapte
Îmi pleacă gândul... fuge iar departe,
Se pierde în abisuri fermecate...

Privirea-mi rece străpunge toată zarea
Iar luna plină îmi luminează calea,
În munți, tânguitor se-aude jalea
Umbrelor reci, ce au pierdut cărarea...

Îmi murmur contemplarea prima oară...
Și-aștept un semn divin să apară iară.
Un astru înspre mine acum coboară,
Să-mi dăruiască nopțile de vară!