Un bunic blajin
Ce în baston avea sprijin
Nepoții numai șotii îi faceau
Ce pe ei îi distrau.

Când bietul bunic
Adormea în pic,
Ceasul suna
Și îl deștepta.

Credea că e dimineață,
Mergea de pomană la piață,
Că nu putea cumpăra
Că nici un vânzător nu era.

Stătea acolo și aștepta
Până hala se deschidea,
Apoi încetișor se întorcea,
Cu ce cumpăra.

Degeaba certa nepoții,
Că ei se jucau de-a hoții
Îi ascundeau bastonul
Când îl fura somnul.

Ochelarii îi piteau,
Numai șotii făceau
Îl necăjeau pe bietul bunic
Iar el nu zicea nimic.

Mustățile și barba le-au tăiat,
De supărare a zăcut la pat,
Atunci bătaie au luat
De s-au săturat.

Bunicului i-au cerut iertare,
L-au sărutat fiecare,
Nepoții nu l-au mai supărat
Și la treburi l-au ajutat.

Copiii se distrează
Bunicii oftează,
Că ei sunt iertători
Pentru acești drăcușori.