Povara cea mai grea pe care o purtăm
Este povara clipei pe care o trăim.
Mai grea decât lumina ei nu poate fi
Nimic din ceea ce ne e dat să fim.

Din fiecare strălucire-a ei ne cresc
În cane umbre din întunecate căi.
Nu este nimeni acolo unde se-adâncesc
Întinderi căutate de lumina ei.

În tot ceea ce suntem și dorim
Să devenim prin firea cărnii noastre
Nimic mai dureros nu am putea să fim
Cum e durerea ei ce-o poartă-n oase.

Ca munții ce prin pietre curg,
Ca apele din care mările se-adună,
Povara cea mai grea pe care-o ducem
Este tumultul zămislit de mumă.