mâine mă nasc
în uciderea multor ani
pe pământul acesta vopsit în negru,
ca pe o amintire
cavoul îl port cu mine pe drum,
s-a ivit la ivirea-mi pe lume
tu, femeie, încă mai porți
iubirea-mi atârnată de gât,
mamă ori tovarăș de noapte

mâine mă nasc,
poate încă voi face dragoste cu minciuna
viciului de a fi,
să stau împletind gânduri
spre himenul încă nesfâșiat al morții

mâine mă nasc
și va fi hram în biserica inimii mele,
sângele îmi va mirosi puțin a strămoși
izbind în cordul
cel de ceasornic al vremii

mâine mă nasc
și Dumnezeu se va zidi de unul singur
în pereții odăii,
acea umplută cu singurătate,
să nu mi se surpe
cuvântul în negru
ci-n alb să mă scriu
întru o dragoste de mine însumi