Ursul știa
Că, în pădurea sa,
Albinele casă aveau
Și miere bună făceau.

Într-o bună zi
S-a hotărât
Casa să o atace,
De miere să o dezbrace.

S-a dus frumușel
La locul știut,
În copac s-a cățărat
Și s-a pus pe mâncat.

Străjerii ce casa păzeau
Alarmă au dat,
Albinele buluc au tăbărât,
L-au înconjurat și înțepat.

Ursul nu se îndura
Prada să o lase
Și a tot răbdat
Până s-a săturat.

Cu casă cu tot
Și-a dat drumul jos,
Dar roiul de el se ținea
Și într-una îl pedepsea.

A rupt-o la fugă,
Albinele îl înțepau de zor,
Nu a avut scăpare
Până la râul mare.

În apă s-a aruncat,
Albinele l-au lăsat,
Au plecat mânioase
Și furioase.

Ursul prins la furat
Din apă a ieșit,
Era necăjit
Că a fost pedepsit.

Totuși, era mulțumit,
Chiar dacă corpul îl durea,
După el a meritat
Că miere bună a mâncat.