În pădurea întunecoasă
Un cerb cu coarne de argint
Era impunător
Și împăratul tuturor.

O căprioară liniștită păștea
Singură era
De cerb nu îi păsa
Dar cerbul la ea se uita.

O goarnă a răsunat,
Căprioara a fugit
S-a auzit un lătrat
Și câinele în poiană a intrat.

Pe cerb l-a văzut,
Cerbul în coarne l-a luat,
Că la el s-a repezit
Și cât colo l-a azvârlit.

Vânătorul a tras,
Cerbul a scăpat,
În măreția lui l-a înfruntat
Apoi a plecat.

Cu copita a bătut,
Cerbul a mugit,
Animalele au venit,
Și la luptă au pornit.

Lupii erau cei dintâi
Urșii îi urmau
Apoi cei mai mici
Până și furnici.

Vânătorul cu câinele
Au fost înconjurați
Care îi mușcau,îi zgâriau
Și furnicile îi pișcau.

Albinele furioase,
Pe dușman au tăbărât,
Și l-au tot înțepat
Până vânătorul a leșinat.

Câinele de la început
Pe stăpân l-a părăsit
Și până azi nu s-a oprit
Din fugit.

Armata când a văzut
Că vânătorul a căzut,
A plecat victorioasă
In pădurea întunecoasă.

De lupta ce s-a purtat,
Vestea s-a dus
Niciun vânător n-a mai încercat
Să plece acolo la vânat.