Fiii mei!
Nu eu am sfărâmat statuia Speranței,
Ci acei care se tem
că vor pierde stăpânirea Pământului.
Când m-am născut începură să-i macine trupul,
Deși ea n-a fost întreagă niciodată.
Voi adunați-i cioburile și încercați s-o ascundeți în suflet.
Turnați-i apa vie a iubirii pe răni;
Iubiți oamenii, natura și viața.
Și poate teama hapsânilor că nu vor mai fi stăpâni
Se va liniști, salvând Planeta albastră.