Sunt mulți bătrâni singuratici
Ce nu sunt de nimeni vizitați
Își plâng zilele amare
Că nu au de mâncare.

Feciorul e plecat
Prin țări străine
Părinții și-a uitat
Că ei cu trudă l-au crescut
Și om l-au făcut.

I-a părăsit ,
În lume a plecat,
Bătrânii îi duc dorul
Să își vadă iar feciorul.

Nu le dă nici o veste
Pe unde este,
Cum o duce și ce face,
De s-a însurat,
Copil de are,
Și cât e de mare.

Bătrânii lui oftează,
Mereu vorbesc de el,
Se roagă să o mai ducă
Să mai apuce încă,
Odată să-și mai vadă
Feciorul în prag la ei.

Le este tare dor
Să îl strângă iar la piept,
Așa cum făceau
Când copil mic aveau.