Alerg prin oraș să-mi ucid
spaima de timp
e sâmbătă și toți sunt plecați
în căutarea norocului.

Mă întorc acasă, biruit de osteneală
Liftul - încremenit.
Urc scările
La doi, o femeie asfixiază tăcerea udând florile.
Un pick-up vechi zgârie un blues
La trei este încă cineva ...
Suntem de o vârstă
ascultăm amândoi,
măsurând
a cui singurătate e mai adâncă
Nu ne-am vorbit niciodată,
dar în fiecare seară umbrele noastre
se întâlnesc pe casa scării.

Deschid o sticlă cu vin. Paharul se umple încet
ca o rană.

Câțiva pensionari întârzie
în fața blocului,
aplecați asupra unei table de șah,
ca niște astronomi
care încearcă să repare universul.
Pe la șapte, în sfârșit, cineva strigă: șah-mat.

O iluzie de noroc începe să plutească în aer.

Beau sângele acestui vin până când
timpul se prăbușește
în mine
Nu vreau să sting lumina, nu încă.