nici de ce alpinismul
îmi pãrea un sport aiurea
o luptã ciudatã
pentru a cuceri un loc
de unde lumea sã parã mai micã
numai bunã de o lacrimã
dar toţi cei care au atins înaltul
au trebuit sã se recunoascã învinşi
fericiţi şi trişti în egalã mãsurã
deoarece o datã ajunşi acolo
au descoperitit în ei
o lupã prin care
totul devenea şi mai imens
cumva de nepãtruns
precum ideea mea despre
luptã şi victorie

pentru fiecare vârf
este nevoie de un munte
cum pentru fiecare învingãtor
e loc de mulţi care vor pierde
şi îşi vor dori revanşa
cam aşa se construieşte piramida
din care vârful
devine locul prãbuşirii
pentru toţi cei care uitã baza

fericirea se construieşte pe lacrimi multe
de aceea din munţi izvorãşte necontenit
esenţa