Niște semințe mici, ce se nasc în pământul înmiresmat al speranțelor noastre, crescând tăcut și ușor, până ajung să străbată cerul și să atingă acel loc unde nu există limită între dorință și împlinire. Unele dintre ele sunt mari, asemenea munților ce se ridică pe orizont, iar altele sunt mici, delicate, asemenea florilor ce se deschid timid la răsăritul unei zile de primăvară. Labirint viu, plin de cotituri neașteptate și răscruci tăcute, uneori bătute de vântul îndoielii, alteori mângâiate de lumina certitudinii. Harta aceasta nu poate fi citită cu ochii, ci cu inima, iar fiecare colț al ei poartă amprenta unei trăiri, a unei experiențe, a unei decizii făcute în tăcerea gândurilor noastre. Uneori, harta este simplă, cu linii clare și drepte ce duc spre un țel vizibil, iar alteori, se împletesc în cercuri care nu au început și nici sfârșit, căci drumul nu este o destinație, ci o continuă devenire. Astfel, harta noastră interioară nu este doar o hartă, ci un cânt ce ne răsună adânc în suflet, un cântec pe care îl învățăm din fiecare întâlnire cu sinele nostru. O poveste spusă fără cuvinte, dar plină de imagini care se formează și se transformă pe măsură ce înaintăm, este …ca un poem!

mărul înflorit –
trecând printre gânduri
adie vântul