aveam un zâmbet
descătușat de frici
îmi uitasem lacătele
toate
iar cheile inimilor
le lăsasem pierdute intenționat
zbughind printre gânduri
în rochia transparentă cu maci
lăsând-o să-mi alinte
în fugă
călcâiele

aveam un drum de făcut
în mine însămi
slobozindu-mă din prejudecăți
și orice intimidare de sine
chemându-mi instinctele la cumpătare
și eliberare de solzii rațiunii
care mă făcuseră străină până și de mine

am evadat din universul lacrimilor
pe coșul sobei înfundat de trăiri clandestine
auzind trântindu-se
după mine
tusea de dregere a glasului
a unui grăunte de credință încolțit
ce-abia m-a prins
din fugă
în coada ochiului Său