Împodobește-mă cu perdele ca pe o fereastră
Și privește-mă dinafară ca pe o floare în glastră!

Uită-te în pământul pe care în pântec îl port
Până ce vei vedea cum încolțesc în scoarță
Din sâmburi muguri verzi întinzând
Umbre de aripi de unde zboară
Dincolo de adâncul lor mort.

Sunt tabloul pe care nu l-ai mai privit,
Următoarea zvâcnire a inimii tale
Care împinge prin infinit
Parfum de petale.

Ceea ce îți imaginezi când nu ai
Și ceea ce visezi ca pe un înăuntru
În care poți privi când ai să stai
Înaintea unei ferestre în care
De afară intră lumina și
Iese la fel dinăuntru.