prin vămile astea mizerabile prin care ne târâm zilele,
printre facturi, minciuni și legi făcute la mișto,
tu ești singura mea contrabandă de lux,
singurul adevăr nesfâșiat de câini.

când totul în jur dă faliment și miroase a ieftin,
mă uit la tine și simt cum viitorul se mută la mine în casă,
viu, cu ochii mari,
gata să calce în picioare toată rugina lumii.
trăiesc prin tine la timp prezent,
de parcă moartea ar fi pierdut undeva dosarul cu numele meu.

iar când va veni și marea zi, cu trâmbițe și panică generală,
când toți își vor ascunde fețele prin buzunarele fricii,
eu voi păși în față fără să clipesc.

nu voi aduce medalii, nici averi, nici discursuri lustruite.
te voi lua de mână și Îi voi spune direct, în față:
„Uite, Doamne, asta e tot ce am putut face mai bun
cu lutul și cu lumina pe care mi le-ai trimis.
pe mine mă poți judeca cum vrei,
dar opera mi-a ieșit perfectă.”