M-am pierdut pe mine însămi încercând de-atâtea ori
Să le fac mereu pe plac la fel și fel de "feciori".
M-am pierdut o viață întreagă încercând să-mpărtășesc
Iubirea mea cea curată ce în inima o găsesc...

M-am pierdut pe mine însămi în prietenii în care,
Doar când mai aveau nevoie, primeam câte-o salutare...
Mi-am pierdut zile și nopți cu cei ce te mint în față,
Dar să nu îndrăznești să ceri, de la ei, câte-o povață...

Mi-am pierdut bucăți din suflet pe la neamuri bârfitoare...
Doar pe la nunți și botezuri îți dau câte-o îmbrățișare
Căci dacă, ferească Sfântul, dai de griji și de nevoi,
Numai tu ești vinovat... și te-mproașcă cu noroi...

M-am pierdut în oameni care doar să judece mai știu,
Neștiind ce-i a ta viață... nici c-ai sufletul pustiu...
Nu știu care-i greutatea, nici de unde-ți iei puterea,
Însă toată lumea știe să-și dea astăzi cu părerea....

M-am pierdut... dar cu răbdare încerc să mă regăsesc
Și-ncerc să văd frumusețea în orice clipă trăiesc,
Să fiu recunoscătoare pentru ce Domnul mi-a dat
Și să strig de-acuma tare: "Cu viața m-am împăcat!"