pun iar capul plin de fantezii nebune,
pe perna înstelată a nopții albastre,
mirabila lună o poveste îmi spune,
despre cum își revarsă iubirea în castre.

o galaxie de stele ți-aș da de aș putea
înger salvator, m-ai scos din umbra morții,
ai readus în inima ostenită dragostea,
pentru poezia luminii, a lumii, a vieții.

aș vrea fiecare gând să devină speranță,
în roua dimineții dulce metafore să scald,
cu flori și fluturi să îmbrac divina creanță,
sufletul să-l înveșmânt cu luminosul fald.

în lebădă de aș putea să mă transform,
pe valurile vieții aș dansa, le-aș iubi enorm.