|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ O formă primordială de dilatare a timpului Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 9
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-05-16 | | I O, ziduri reci ce vă numeați cămin, Vă las în urmă, praf și amăgire; Pe un peron de sâmbătă, străin, Îmi strâng întreaga viață-n mărginire. Un sac de mână-mi este țara toată, O selecție crudă, sângeroasă, Ce lasă-n margini lumea zgomotoasă. Nu-i lipsă, nu-i sărman cel ce se-arată Scăpat de chinul orelor vândute, Ci om curat, cu hărțile pierdute. II Aruncat-am oglinzile strâmbe-n care Mă rătăceam prin ochii celorlalți, Purtând pe umeri steme de vânzare; Azi pașii mei nu vor mai fi înalți În ochii lumii pline de trufie. Ce ușoară e libertatea pură! O frântură de timp, o picătură Smulsă din veacul plin de lăcomie; Căci am aflat, în praf de gări lăsată, Că viața grea e doar cea ancorată. III Sunt piesa smulsă din cumplitul mers Al lumii oarbe, sclave-n utilitate; Bagajul meu, în marele univers, E scutul contra vremilor uitate. Pe genunchi îl deschid ca pe-un altar Și-n el contemplu paginile albe, În timp ce trenuri trec în lungi mănunchiuri, Gonind spre nicăieri, în mod zadarnic. Acolo-i tăcerea, ca un dar, Păstrată-n sfinte, inutile unghiuri. IV Nimic nu am, și totuși am totul: O ordine divină-n neputință. Nu merg nicăieri, mi-e drag boicotul Pe care-l strâng la piept cu suferință. Când huruitul fioros pornește, Sufletul meu se simte, sus, întreg, Privind spre cerul pe care-l înțeleg. Sunt călătorul ce pe loc sporește, Un punct pierdut în noaptea ce coboară, Dar liber, sângerând, ca-n prima oară. V Mergi, cântece, pe drumul tău de ceară, Purtat de vântul serii spre zări îndepărtate; Nu căuta aplauze în lumea de afară, Nici milă de la minți de legi legate. De te-ntâlnește-un om orbit de-a lumii faimă, Ce râde de valiza și de peronul tău, Rămâi tăcut, în mândra și nobila ta spaimă. Tu ești ecoul liber din sufletul ce-a vrut Să schimbe zgomotul pe cerul mut; Iar celor ce te-or plânge, șoptește-le solemn: Nu-i eșec prăbușirea, ci ultimul îndemn.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate