Nu mint, iubito, când îți spun că-i lună
Iar stelele se scaldă-n mare-adâncă
Albindu-și straiul de lumini pe-o stâncă
Și-i mult pân* feeria să le-apună.

Tu ia selena-n umbre de-o mănâncă
Și aștrii cei din haos de-i adună
În izvorâri de miez pe grea minciună
În noaptea care-n piept îți bate încă.

Veni-va soare, altă izbăvire
Dar, vai, trezi-va oamenii ca-n stup
Și ei cunosc doar coaja de iubire.

Eu cu amor profund în noi te-astup
Și zilei și nocturnei să se-nșire
Să urle-n doi tăcerea ca un lup.