Cel mai mult îmi place, din când în când,
Să gust cu vârful limbii din vulcanul
Care îmi crește constant în gură.

Mai ales după ce sorb câte un fluviu
Cu toate cascadele lui
Care mi-l fură.

Din carnea focului ce îi arde în pântec,
Ca o cădelniță care curăță un altar,
De acolo îmi pare că până la cer
Nori parfumați în palatul gurii
Se întind ca răsura pe mal.

Lava din mijlocul inimii lui
Este un pistil de floare plin de polen
Ce-mi umple inima de parfumul viitoarei sorbiri
Și a bucuriei de a gusta din nou din încenușata
Celeilalte arome a pământului tern
Și a următoarelor lui deveniri.