şi mã tot ridic pe vârfuri
întind braţele larg
atât de mult
încât parcã mã pãrãsesc
şi devin pãsãri de pradã
dedate la vânat de frumos

plutesc şi privesc tâmp
dar nu ştiu sã vânez flori

suflete
lasã-mi loc de un şoricel alb
cât sã mai pot avea putere
sã te ridic acolo
de unde mã poţi învãţa
prãbuşirea peste maci
cu pieptul desfãcut
de parcã sternul
era unica piedicã

e atâta durere peste tot
încât mi-aş vinde înţelegerea vieţii
dar nimeni nu cumpãrã
asemenea nimicuri

mã rãsucesc pe vârfuri
şi-mi întind plãmânii
sã-şi regãseascã respiraţia
mama lui de stern
încã nu-mi dã liber
sã te ridic
iar tu plângi aşa de frumos
încât totul s-a transformat
într-un imens câmp cu maci