Ninge cu flori de primăvară târzie
Pe poteca dintre pomi
Ce urcă spre cimitir.
Cum alerg, îmbătrânesc,
Pic și mă ridic până ajung la poartă,
O poartă neagră de fier
Ce ascunde crucile celor duși.
Aprind o lumânare,
Mă uit la zambila ofilită de pe mormânt
Și lumea tot își bate joc.
O să ajung și eu la fel,
Alt număr scăzut din ecuație,
Dar parcă nu sună așa de rău,
Căci dezbaterile vieții m-au obosit.
Așa mă culc printre pomi și flori,
Lin plutind spre alt nimic.