Memorăm, cu un rânjet, tot ce n-am fost,
Ospăț de iluzii servit pe o farfurie de lut,
Amânând scadența, de parcă trupul e un cost
Rambursat de viermi, într-un contract mut.

Trecem în „noua emisferă”, cu bagaj de prisos,
Eternitatea e o chirie plătită în oase,
Adio, lume! Te las exact cum te-am găsit: pe dos,
O farsă cu proteze de zâmbet bizar.

Să râdem de mâlul de sub unghii ce vrea să respire,
De viața pusă la dospit în calendare seci,
Când dincolo de „suflu” nu sunt decât morminte
Și foamea pământului care te vrea pe veci.

E o gală de închidere cu aplauze de lemn,
Unde regăsirea liniștii e doar un scurtcircuit asumat,
Iar moartea, acest ultim și ironic semn,
Ne lasă pe toți, la final... dezbrăcați de stat.