iar covrigii tot mai scumpi
mã întreb Doamne
unde mai este locul celui care plãteşte
din cotidian în an
de multe ori cu sânge
pentru bunãstarea aceasta

ştiu cã nu ai nicio vinã Doamne
pentru fanatism şi veleitarism
cum ştiu cã liberul meu arbitru
mã calcã prea mult pe inimã
dar tot nu mã abţin
sã îţi strig
durerea

apoi
sleit de lacrimã
privesc cum ning salcâmii
înaintea furtunii
şi zâmbesc fericit