atât de exacte
încât tace şi guguştiucul de la pittulongu
care îmi cântã pre limba mea
de câte ori îndrãznesc sã privesc alte zãri
ca sã nu rãtãcesc cumva aiurea
limba românã

e doar un sentiment ciudat
precum rãsãritul de lunã plinã
prins din balcon în miez de noapte
în locul unui apus absolut memorabil
ratat pe insula la madallena

te-aş strânge în suflet
ca pe un semn de carte
lucrat din zeci de mii de licurici
cãzuţi la datorie
în faţa unei coase
care încã mai cântã
spre al doilea rãsãrit
de lunã
din aceiaşi noapte