|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Ideile au consecințe! Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 11
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-05-11 | |
Fierbe cerul sub sunetul clopotului
care răsună tocmai din sternul pământului, până și stelele tremură, atârnate de firul fără siguranța rezistenței. Sună – de tremură carnea pe oasele memoriei, chiar și cel mai surd dintre surzii cerului a ciulit auzul arhaic, deschizând bronhiile simțului pentru a vibra la seismul ce zguduie rinichii Terrei. Se aude troscănind, fisură cu fisură, nucleul greu, clocotitor de febre, în timp ce noi, scribi autoproclamați ai universului, ne cioplim tronuri din propria orbire. Uităm că suntem doar niște gropi care înghit frumosul, lăsând praf și aripi arse – adâncituri ce sedează scoarța cu toxina orgoliilor reci, amintindu-ne prea rar că florile sunt răsuflarea Creatorului, lăsată să consoleze foamea sufletelor. Veni-va ziua în care memoria acestui pământ ne va muta sub plăcile lui tectonice, acolo unde vom fi aproape de strămoși, pe osemintele cărora încă se mai menține acest strat de inimă terestră – care încă mai are răbdarea, dragostea, prin care viața mai pulsează, ca un rest de lumină, în venele Terrei.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate