2

— Apropo, i-ai dat bani lui fiu-tău?
— Nu. De ce, i-ai dat tu?
— Recunosc, da!
— Nu cred. Eu care credeam că ești de-al meu!
— Din banii tăi, de altfel, doar pentru că așa a dorit, Lucian.
— Sper că nu râzi de mine. Eu vreau să-l educ, dar am pe cap un… neisprăvit, care…
— Mardare, eu zic să-ți mai măsori din cuvinte; nu de altceva, da' ești cam dator la mine! Ce voiai, unde să-l trec pe el la catastif, dacă este copilul lui tata? Nu are niciun venit, omule.
— Lasă asta. Pentru că veni vorba, ce ai făcut cu fata aia de care te-am rugat să-l scapi pe Lucian?
— Hopa! Ori ai umblat la fata copilului! Parcă știam că Lucian, nu a umblat la ea; ți s-a părut prea superior atunci, haimanaua ta!
— Nu de asta este vorba, dar nu vreau să am probleme cu fetele, în special, mai ales să fiu călcat de… ptiu, ptiu, ptiu… în afară de mocofanul nostru.
— Lasă că mai luăm ceva și de pe el, Mardare.
— Zi!
— Domnule Mardare…
— Deci e groasă! Unde este fata? Dacă ne iau ăștia pe prostituție, nu mai vedem noi acte de caritate!
— Domnule Mardare, fata am trimis-o la Paris.
— Cum așa?
— A! Greșeala mea! Am dat-o unui pictor, prieten foarte bun de-al meu, care are asta în sânge; i-a curs mucii pe aici o perioadă, da' vezi bine în ce societate ne învârtim, iar acum pictează pe Sena; zice că este altceva. Mariei, i-am spus, de asemenea, să-şi caute ceva decent de muncă, asta pentru că mi s-a părut că ai avut ceva pentru ea; prea te uitai după fiu-tău toată ziua.
— Dacă nu ai fi asociatul meu… te-aș crede.
— Hopa, mă! Ce asociat! Păi, mă, tăticule, eu nici măcar nu vreau să fiu menționat în vreun fel, iar tu…
— Mă rog, Lucian, credea că ești deja angajatul meu.
— Așa îmi bodogănea și mie, dar i-am spus că, dacă mai vrea bani, să-și vadă de treaba lui.
— Să-mi dai și mie numărul de telefon al pictorului; poate mai vreau să…
— Nu pictează pentru…
— Auzi, mă, dacă mai dai bani neamurilor mele fără știrea mea, nu știu ce-ți fac!
— Am înțeles! O să ți-l trimit.
— Ba nu! M-am răzgândit. Tot am eu de recuperat ceva bani din Paris, de la unul din anturajul nostru; plecăm la el.
— Nu la ea?
— Nu, dăm așa pe la ei, accidental; vreau să văd cât este de adevărată povestea ta.
— Păi acum ai numărul de telefon, iar în ceea ce privește clientul, banii sunt recuperați, că doar de aceea iau procent.
— Să-i spui asta și lui Lucian.
— Ce? Că tac-su i-a umblat la prietenă, înaintea lui!
— Să faci aranjamentele; plecăm chiar mâine.
— Hopa! Da' nu mai facem sindrofia de sâmbătă? Avem toată treaba aranjată. Nu-ți bate joc de munca mea. Maria, poate să mai aștepte câteva zile.
— Vorbește cu pictorul să ne cazeze la el; mai scutim ceva bani.
— Nu este decât un amărât de student, poate pe ultima sută; mai scoate câte ceva pe câte o expoziție. Oricum, nu are decât o garsonieră foarte mică.
— Și Maria, unde doarme, sărăcuța?
— E mai groasă decât credeam, da' numai după petrecere, moșule. Ne punem rău cu Balaban; el se pune cu mai-marii lui…
— Bine! Da' cât luăm pe polițistul acesta, nu ne ajunge nici de o cină la… Paris!
— Te-ai dus prea departe cu cina, Padre, da' nu uita că el ne ține partea la mai-marii lui.
— Apropo, cu ce îl avem la mână pe Balaban?
— Mă uit pe dosare. De ce?
— Dacă nu îi dăm într-o lună, ce s-ar putea întâmpla?
— Tu vorbești serios?
— Zi!
— De exemplu, asta în cazul cel mai ușor: am putea fi sopranele celor pe care i-am trimis deja acolo.
— O! Asta n-a sunat chiar bine; m-a durut.
— Cam așa ceva.
— Deci, o facem imediat după petrecere, dacă ți s-au aprins călcâiele.
— După petrecere. Dar m-am gândit la altceva. Dacă, de exemplu, i-am fi colegi lui Balaban, mult mai comod decât colegii celor care iau de la noi.
— Păi noi plătim taxe la stat?
— Nu știu, da' banii pe care-i donăm?
— Se duc în conturile deschise deja pentru asta, iar băncile își iau partea lor.
— Și de la bolnavi?
— Sunt conturi, Mardare!
— Nu mai sunt, domnule!
— Zi!
— Andrei, tu ce școală zici că ai?
— Mai puțin cu un an ca fiu-tău!
— O! Deci ai și ceva facultate; o să ne primească ăștia cu brațele deschise.
— Știu că Lucian, nu-și luase nici măcar bac-ul, iar de terminat ultima clasă de liceu, nici pe asta nu o știu sigur.
— Eu știam că nu și-a luat licența, Andrei!
— Lasă asta, spune-mi ce vrei tu să faci?
— Nu-ți mai spun nimic, iar dacă…
— Știu, nu mai dau bani nimănui din familia ta!
— Lasă asta. Oricum, pentru niște agenți secreți nu prea le pasă…
— Ce agenți? O să scriem la acte de nu ne mai vedem de treabă!
— Bine că nu o să scriem declarații, Andrei!
— Cred că ai luat-o pe arătură de când a apărut fata asta pe tapet.
— Mai vedem. Nu uita de aranjamentele pe care ți-am spus să le faci.
— Mergi singur; eu nu am niciun chef.
— Nu, mergi cu mine, pramatie! Nu am chef să-mi treacă bătaia pe care ai s-o iei până vin acasă.
— Bine, domnule Mardare!
— Vezi că știi!