? Simbioza

Ne-am crescut unul pe altul
în voia timpului,
din două ramuri tinere
care au învățat aceeași umbră.

Ne-am amestecat amintirile
ca două cerneluri
care nu se mai pot separa —
și curg în aceeași poveste.

Unde se frânge gestul meu
prinde contur al tău.
Două tăceri vechi,
ținute în aceeași respirație,
șlefuite încet de ani,
până la același puls.

Nu mai numărăm anotimpurile —
le lăsăm să curgă
fără să întrebăm unde merg,
drumul lor
trece prin noi.

Două prezențe fără hotare,
numite, simplu,
noi.

Aprilie 30, 2026