... până la biserică,
... până la şcoală,
... până la magazin,
...până la primărie,
... până la loturi,
... şi în cele din urmă,
... până la țintirim,
...sunt drumurile
...veşniciei de la sate.
Drumul bisericii urcă până în cer,
drumul spre şcoală cântă de amintiri
pline de prospeţime şi de zâmbete;
drumul spre magazin este plin de îngrijorare;
drumul la primărie e rar;
drumul spre loturi e plin de avânturi şi de griji;
drumul spre țintirim e ritmat de dangătul clopotului.
Uneori drumurile lor se abat
ca nişte paranteze şi prin târguri,
dar aici sunt înstrăinaţi
şi se întorc repede la locurile lor,
închizându-se ca nişte paranteze.
Drumurile gândurilor duc spre tărâmul basmelor,
la încleştări cu zmeii potrivnici
sau la Cosânzene cu părul bălai
şi cu soare în zâmbete.
În lumea lui Păcală, duc drumuri pline de şotii
ca nişte hârtoape peste care treci râzând,
cu bioenergii în degete
şi cu apă vie în ochi.
Dar toate drumurile
răsună de frunză verde,
de primăvară până iarna,
când frunza verde s-a uscat
şi de cărări ce se întretaie în codrii
şi în care ne întoarcem ca şi dacii
ca în nişte catedrale.
Drumurile vechi ale ţării
şi drumurile mai noi,
le străbaţi cu sufletul,
oricât ai fi de apăsat de nevoi.