|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Când sensul se reorganizează în jurul unei prezențe Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 15
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-04-30 | |
Erai,
un cer care se destrăma, prea albastru, o stâncă desenată pe orizont, o pasăre care zbura prea aproape de sine, o constelație incompletă. Întâlnirile noastre erau ferestre rare prin care puteam privi marea ta verde teal închis, spre care îmi întindeam diminețile. Vino, spuneai cândva, dar între noi erau distanțele, marea ta interioară, viața mea aici, lupii. Și, poate că în alt timp, într-un alt strat al lumii, în care eu nu aș fi fost prea old‑fashioned, prea tăcută și prea fata care se urcă pe acoperișul lumii pentru a salva păsări, am fi rămas să creștem o punte peste noi, peste mâinile noastre ținute strâns, peste toate războaiele lumii. Poate că am fost făcuți să ne atingem pentru o clipă, precum păsările măiestre care își ating aripile în trecere peste aceeași inimă adâncă a lumii, peste tectonica frântă a distanțelor dintre noi, pentru ca zborul lor să rămână înscris pe lucrurile pe care le-am știut fără să ni le spunem, pe marea ta verde teal, pe cerul auriu al acestor cuvinte. Tu rămâi marea mea adâncă, dark‑teal‑ul zilelor și nopților mele, liniștea mea și toată înțelepciunea lumii, iar eu, o femeie din Precambrian care știe să se lupte cu lupii, chiar dacă lupii au apărut abia în Cenozoic.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate