a fost odată o pisică
cu blană din mătase
se întorcea pe burtă
se punea pe spate

avea ochi mici de mărgăritar
rotunzi ca două pietre
guriță dulce, urechi pleoștite
și lăbuțe zvelte

piscile-mi sînt dragi
în loc să-mi fac copii
mi-am luat doi pisoiași
și mi i-am făcut fii

copiii mei gînguresc
și dau din ambele lăbuțe
își strigă mama adevărată
cînd mi lipesc de piept

copii cu blană catifelată
stați în poală la mine
că eu pe nimeni n-am
să țin pe vine

copilașii ăștia fug de mine
mă ocolesc cît pot
că știu că mama lor adevărată
n-are păr maron

haideți copii la mine
haideți să vă țuc
și pe fire de iarbă om sta
și v-oi iubi destul

o să vă învăț să mergeți
și să citiți
și o să mergeți în lume
să propovăduiți

ne-om ține în brațe
și nu v-oi mai lăsa
căci în întreaga lume
e tot ce mi-o rămas

nu v-aș da pe nimic în lume
nici pe-un făt frumos
căci de dragostea de mamă
mi-a fost mie dor