Din norii întunecați
Steluțe albe mii
Au început să cadă
Și au așternut un strat de zăpadă.

O steluță frumoasă
De vânt e purtată,
Pe unde o ducea
Se minuna ce vedea.

Fum din case ieșea
Și o înneca
Gospodarii mișunau
Cu treburile ce le aveau.

Copiii cu obrajii roșii de frig
Cu săniile se dădeau,
Alții schiau,
Pe râul înghețat patinau.

Fiecare copil era ocupat
Chiar dacă de frig era înghețat
Erau voioși,
Și gălăgioși.

În călătoria ei a ajuns
Tocmai pe munte sus
Unde brazii erau albiți
De suratele ei mai mici

Dar nu a avut odihnă
Că vântul a luat-o
Mai departe a purtat-o
Și pe nasul unui copil a lăsat-o.

Copilul era încântat
Că pe nas avea
Steluța albă ca de catifea
Și de bucurie râdea.

Dar steluța s-a topit
De la căldura celui mic
Atunci fața el a ridicat
Și steluțe multe i s-au așezat.

Asta a fost călătoria ei,
Chiar dacă s-a topit
Ea a dăruit
Bucurie celui mic