am purtat rochia roșie ca pe o inimă în afară
roșul m-a ținut dreaptă când genunchii îmi tremurau
am învățat să merg pe tocuri peste propriile frici

într-o seară mi-am dat jos curajul strălucitor
am rămas în pielea mea fără armură
fără culoare
am privit cicatricile ca pe niște hărți
fragilitatea ca pe ceva viu
am rămas cu ea în lumina crudă a oglinzii
nu am devenit mai mică în absența culorii
doar mai adevărată

iar adevărul arde uneori la fel de puternic
ca orice roșu