Apasă întunericul pe umerii gândului
M-am rătăcit din nou între cer și pământ
Și îmi caut drumul
Privind în oglinzile fluide desenate de ploaie
Stropii tulbură ritmic reflexia norilor
Și chipul mi se descompune hilar
În zeci de expresii tremurânde
Ca un joc stroboscopic lichid.
Îmi așez sufletul într-o bărcuță imaginară
Și îl trimit să caute soarele.
Dacă se oprește ploaia se va întoarce cu vântul,
Sau cu păsările,
Sau cu ecoul,
Îmbrăcat în petalele căzute ale lalelelor
Și îl voi asculta cum cântă povestea călătoriei
Până când va isprăvi toate metaforele
Și va ajunge să semene din nou cu mine.