Mama cloșcă avea
Opt puișori în grija sa.
Ei erau acum mărișori
Aproape toți ascultători.

Unul era mai cu moț
Se credea neîndreptățit
Toată ziua se certa
Și o contrazicea pe mama sa.

Biata mamă îl dojenea
Că mâncare avea
Cănd o râmă prindea
Lui i-o dădea.

Puișorul nostru
Într-una găsea
Reproșuri mamei îi făcea
Și sărea tot timpul cu gura pe ea.

Puișorul era amărât
Că tot timpul de frați e pârât
Că mamei cloșcă nu îi convenea
În tot ceea ce făcea.

Pentru că i se imputa
Că nu e ascultător
A clocit în minte
Ce să facă s-o învețe minte

Ca să se răzbune
S-a hotărât
Să plece de acasă
Pe nespusă masă.

Cu noaptea în cap
A ieșit din curte
Și a luat-o la picior
Pe stradă ușor.

Nici bine nu a plecat
Că un câine s-a repezit
Bucuros că a găsit
Ceva de ronțăit.

Puișorul tare s-a speriat
De el s-a rugat
Că e piele și os
Și nu e bun de ros.

Că s-a rătăcit,
Din curte când a ieșit,
Că mama lui îi va mulțumi
Și îl va oameni.

Câinelui i s-a făcut milă
L-a dus cu bine acasă
Puișorul s-a învățat minte
Și de atunci a fost cuminte.

Cloșca, câinelui i-a mulțumit
Și i-a promis negreșit
Că îl va răsplăti
Cu oasele ce le va găsi.