dă Doamne ploaie, codrii sunt flămânzi,
i-a ostenit vântul bezmetic, turbat,
dar poartă în memorie infinite izbânzi,
nici gerul nici viscolul nu i-a schimbat.

cântecul ploii aș vrea să-l ascult,
în simbioză cu privighetori și ciocârlii,
acum știu că și codrul este ocult
are și în rădăcini energii, veselii.

o ploaie blândă câmpul să-l hrănească,
să nu fie secetă la grâu și la porumb,
mângâiat de lumini mereu să rodească,
sub un cer curățat de noxe și plumb.

acum știu că ploaia e mană cerească,
bunăstarea lumii o face să sporească.