Nichita, îmi pare rău că ți-a trecut timpul.
Ți-aș fi dat niște crengi și niște degete
să-mi faci un om din pietre.
Dar tu nu mai ești.
Iar eu nu prea mai știu să fiu om.
Am rămas cu crengile astea
și cu degetele care nu mai știu ce să facă.
Ți-aș fi dat și lucruri fără noimă dacă mai erai —
un pește pe un înger —
dar ai plecat,
și eu am rămas cu un pește
și cu un înger în minus, dragă Nichita.