Iarăși mă strigă o stea!
Deschid fereastra și privesc cerul.
Ea strălucește chiar deasupra mea.
Privesc în în inima ei eterul.

Este o piatră de pe drum ce adună
Căldura soarelui de peste zi
Care în lumina privirii
Lumină din lună.

Nu aud nimic, însă, rostuind în aprinderea ei
Aud căutarea ce vede dincolo de ce strigă,
Ca și cum ochii ar avea alte urechi
Și în ele un alt ochi prin care
Privesc interior în inimă.

Și nu este prima dată când mă cheamă!

Am mai auzit-o!
De mai multe ori!

Ca atunci când sta, cum ar fi, așteptând
Stinsă-n firidă visându-se candelă
Împodobită de nuntă.

O mireasa în rochie albă învăluită
Înainte de a a fi dezgolită
De lumina din zori.