În a orașului milă
și pe mine m-au zidit.
Inima mea-i de huilă
și mintea mi-e de granit.

Iar pe străzile urbiei
picură acid sulfuric.
În mijlocul nebuniei
eu mă simt un corp teluric.

O metropolă de săpun
îmi spală zilnic nuanța
Dar tu ești micul meu cătun
unde îmi găsesc speranța.

Fluviu aș vrea să devin,
să mă scurg în mod anarhic,
Să cuprind tot ce-i divin
în susurul meu cathartic.

Tu, copilul meu cuminte,
să vii să îmi lași narcise
La mal, și să naști cuvinte
din ale mele premise.

Să te scalzi în ale mele
amorfe ape turbate
Și să nu te temi de ele
când ți se vor sparge-n spate.