Acum ți-aud numele prin metafore,
Itinerar fiind alinturile date de alții pentru tine.
Spre cer mă uit dar în jos mă duc,
Hartă fiind partea mică din mine ce te place.
Imposibil credeam c-ar fi,
Totul ce se-ntâmplă și tot merge.
Etern n-a fost
Incinta gândurilor de "bine".
Totuși, mai e un perete putrezit,
Acolo, mai mult pentru mine,
Nu pentru c-aș vrea să-l repar,
Ori să-l prețuiesc ca "artefact".
Nu, e ca să simt rușine,
Infernală ea rușine.